It feels like I'm a bird closed in a box. A magic box that has a little window to see the whole world, laughing people, the sun, the sky, but cannot escape, cannot live, touch, be. Like I'm blocked. I cannot find the key, cannot break the locks. And there is a lot of energy, a lot of power that is eager to be, to find its way out. Help me leave, help me fly again.
sâmbătă, 17 septembrie 2011
vineri, 16 septembrie 2011
joi, 15 septembrie 2011
The sea
marți, 13 septembrie 2011
luni, 12 septembrie 2011
Oameni diferiţi, liniştiţi şi mai puţin
Oare de ce întîlnim aşa de mulţi oameni complexaţi? Nu neg ca am şi eu cîteva lucruri care mă rod şi deseori nu-mi daupace să respir în voie, dar nici atît cît să ajung paranoică că oamenii vor să facă haz de necaz pe seama mea.
De ce unii nu sunt capabili să rîdă în momentul potrivit, de ce nu sunt capabili să înţeleagă că vrem să rîdem Cu ei, nu De ei? De ce e atît de complicat să-i înţeleg? Şi de ce de fiecare dată mă uimesc tot mai mult, îmi îngroapă tot mai multe sentimente, îmi sădesc tot mai multă indiferenţă? De ce procedează aşa încît să nu+mi fie plăcut să vorbesc despre ei, chiar să gîndesc despre ei? De ce există atîtea întrebări fără răspuns? De ce4 întreb dacă nimeni nu are răspuns pentru ele? De ce îmi bat capul? Pentru ce.
Şi ca de obicei, întrebarea mea forte, care-i sensul? Nu-l văd. Într-adevăr, nu are rost. Căci dacă eram prieteni, aveam şanse să greşim, să glumim, să coborîm şi apoi să ne ajutăm reciproc să urcăm iarăşi sus. Care-i sensul acum, că ne-ai făcut de nimic, că nu ne mai socoţi demni pentru asta, pentru a-ţi fi prieteni?..ha. Amuzant.
Sincer, îmi vine să rîd, dar înţeleg că nu e cazul. Ar fi mai potrivit să-mi pară rău că ai atîtea probleme pe capul pe care nu le poţi rezolva şi explodezi pe oricine îţi nimereşte sub mîină...
De ce unii nu sunt capabili să rîdă în momentul potrivit, de ce nu sunt capabili să înţeleagă că vrem să rîdem Cu ei, nu De ei? De ce e atît de complicat să-i înţeleg? Şi de ce de fiecare dată mă uimesc tot mai mult, îmi îngroapă tot mai multe sentimente, îmi sădesc tot mai multă indiferenţă? De ce procedează aşa încît să nu+mi fie plăcut să vorbesc despre ei, chiar să gîndesc despre ei? De ce există atîtea întrebări fără răspuns? De ce4 întreb dacă nimeni nu are răspuns pentru ele? De ce îmi bat capul? Pentru ce.
Şi ca de obicei, întrebarea mea forte, care-i sensul? Nu-l văd. Într-adevăr, nu are rost. Căci dacă eram prieteni, aveam şanse să greşim, să glumim, să coborîm şi apoi să ne ajutăm reciproc să urcăm iarăşi sus. Care-i sensul acum, că ne-ai făcut de nimic, că nu ne mai socoţi demni pentru asta, pentru a-ţi fi prieteni?..ha. Amuzant.
Sincer, îmi vine să rîd, dar înţeleg că nu e cazul. Ar fi mai potrivit să-mi pară rău că ai atîtea probleme pe capul pe care nu le poţi rezolva şi explodezi pe oricine îţi nimereşte sub mîină...
duminică, 11 septembrie 2011
sadness
have such a trange feeling... I fell empty, so empty that I have no more tears inside, like I'm withered. And the wonderful and at the same time awfull song that is singing now....angus and julia stone - draw your swords.
Tomnatic
Mă uit acum la frunze. Atît de vii par... de parcă arde în ele ultima văpaie de foc, cea mai puternică, ca să se stingă mai apoi.
Şi iată m-am gîndit la oameni. Nu sunt ei cea mai aprinsă flacară înainte de a începe să se stingă treptat? Muguri mai întîi, frunzuliţe mici verzi, atît de firave şi iată CULOARE, succes, experienţă, totul, mult, divers, matur. Atît de perfect ar părea să fie viaţa chiar atunci cînd oamenii cred că e prea tîryiu pentru realizări, că nu mai e timp, ca sunt "bătrîni".
De ce cred aşa? Pentru că astea sunt regulile societăţii? De ce unii la 40 numai încep să trăiască, sa facă copii, să se simtă tineri, iar alţii deja se resemnează cu viaţa lor, fără vise, fără scopuri spre mai mult, spre mai bine. De ce cred că au văzut destule în viaţă şi că au dreptul să-i înveţe pe alţii? De ce?...
Şi iată m-am gîndit la oameni. Nu sunt ei cea mai aprinsă flacară înainte de a începe să se stingă treptat? Muguri mai întîi, frunzuliţe mici verzi, atît de firave şi iată CULOARE, succes, experienţă, totul, mult, divers, matur. Atît de perfect ar părea să fie viaţa chiar atunci cînd oamenii cred că e prea tîryiu pentru realizări, că nu mai e timp, ca sunt "bătrîni".
De ce cred aşa? Pentru că astea sunt regulile societăţii? De ce unii la 40 numai încep să trăiască, sa facă copii, să se simtă tineri, iar alţii deja se resemnează cu viaţa lor, fără vise, fără scopuri spre mai mult, spre mai bine. De ce cred că au văzut destule în viaţă şi că au dreptul să-i înveţe pe alţii? De ce?...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)