Iar aerul era cald şi vîntul batea încet. Nişte şuviţe rebele zăboveau pe obrajii mei fierbinţi. Se auzea o veveriţă ce fuge în depărtare, lăsînd frunzele din urma-i să foşnească. Pe o bancă sub un copacel şedea un bătrînel. Zîmbea. Singur. Iar pădurea se tot adîncea, fermecîndu-mă. Mă tragea spre ea şi eu înaintam hipnotizată. Şi era bine. Era umbrp. soarele puternic nu răzbătea printre frunzişul des al copacilor şi orice gînd a dispărut. Eram doar eu cu mine. Şi era linişte. O adiere de vînd mi-a ciufulit iarăşi părul, trezindu-mă.
