Ploaia îmi umezește arsurile rămase de-un veac încoace.

Revin

Revin

cu o avalanșă de emoții, cu un spin în fund... cu o incertitudine ce a atins cote maxime, astfel încât mai vreau, dar nu mai pot.

Mai vreau acel miros, acel ochi..și al doilea ochi, mai vreau acele 10 degete și tot restul și nu mai pot să resimt absența.

Este vorba de acea diferență, asemănătoare cu senzația pe care o trăiești atunci când ieși brusc de la cald la rece, și ți-i frig și tremuri. Păi iată, asta e, nu e o balanță, e ba cald, ba e rece. Și statistica arată că invinge frigul. Că 2 zile din 10 e cald. Și apoi e furtună.

Revin

să mă plâng aici, pentru că nu am cui și nu știu cum. Pentru că sufletu-mi păstrează amintirea și gura o ia înainte să sară în ajutor atacurilor din jur.. cică schimbă caloriferul dacă nu îți oferă căldură, dacă s-a uzat. Nu. Eu vreau să-l repar. Vreau să funcționeze mereu. Pentru mine.

Revin

din nou cu ochi închis, cu un „ei lasă”.. cu un altul „nu-i nimic” și tot așa.

Revin să îmi aduc aminte cum a fost și să realizez că s-a schimbat. Că farmecul de altădată a devenit un început de rutină și acea dulceață de la mult șezut pe masă se înăcrește.