It has to be a bestseller :) ©

1. Începutul

Picăturile reci se prelingeau grăbite pe obrazul ei deja îngheţat. Vântul vuia puternic şi ea ‘ţoc-ţoc’ mergea repede spre maşină. Părul ei mătăsos se încâlci şi-i tot dădea în faţă, încetinind-o. Şi-ar fi dorit să-l prindă, însă nu avea cum. Poşeta şi pachetele din mânele ei erau gata să cadă jos de la orice mişcare greşită, nu-şi permitea prea mult comfort. Îi părea rău că nu-l rugase pe bătrânul Chuck să-i dea o mână de ajutor.

Deseori se gândea la el, la ceea că stătea singur toată ziua lucrând dublu ca să-şi umple timpul liber. Nu avea la cine să se întoarcă nerăbdător acasă, nu avea cine să-l îmbrăţişeze serile şi dimineţele la prag, nu avea pe nimeni. Trăise cu mama sa un timp, însă, după moartea ei nu a mai avut pe-al cui umăr să se sprijine.

O aduse la realitate pleoscăitul pantofilor ei într-o bâltoacă mare. Se încălţase în cea mai scumpă pereche a ei pentru ocazii speciale chiar atunci când turna afară cu găleata. A avut o zi lungă şi nu mai simţea acel regret puternic de altă dată. Probabil că dacă ar fi fost mai puţin stresată ar fi considerat acea zi una specială, însă a fost nevoită să-l suporte pe şeful ei extrem de inervant şi neputincios ce nu poate rezolva nimic. A fost politicoasă cu oaspeţii şi a zâmbit toată seara, a fugit dintr-un cabinet în altul pentru a verifica dacă e totul în oridine şi a fost cât pe ce să-şi rupă tocul. S-a simţit groaznic când la începutul prezentării nenorocitul de şef şi-a datorat sie efortul ei depus pentru realizarea ideii lui extraordinare a acestei seri.

Îi părea că crapă de ciudă ascultând-ul şi plecă înainte de sfârşitul petrecerii. Răsuflă uşurată că nu se întâlnise cu nimeni cine-ar putea avea banuieli cu privire la dispariţia ei bruscă. Aproape că-şi arunca conţinutul din geantă jos răscolind prin toate documentele şi foile din ea. În sfârşit îşi găsi cheia şi intră iute în cabinet. Nu-şi dăduse seama până atunci cât de sustrasă fu ea toată ziua. Pe biroul ei stăteau gramadă agendele telefonice şi liste cu invitaţii. Nu avea chef să facă curăţenie în birou, mai ales că era vineri seara, aşa că-şi strânse totul şi plecă.

2.  Amintiri

S-a simţit în siguranţă după ce intră în maşină, departe de blicurile si zâmbetele neîntrerupte. Picăturile de ploaie îi oglindeau singurătatea, ducând-o în adâncul sufletului său. S-a mirat foarte mult când a simţit pustietatea şi întunericul ce o domina. Nu bănuise pâna acum cât de tristă e într-adevăr.

Fu mereu singurul copil şi era obişnuită cu multă atenţie şi dragoste. Nu visa niciodată la un frate sau la o soră pentru că credea că iubirea parinţilor ei va fi împărţită între ea şi altcineva. Când crescu mare înţelese toată amăruciunea vieţii fără ceea ce o înfricoşa atâta timp. A rămas fără prieteni care să-i fie aproape, şi atunci a văzut norocul celor ce le-au avut toată viaţa. Legătura de rudenie lasă amprente ce nu pot fi şterse. O prietenie însă, este asemenea anui fir subţire ce ţine o corabie mare. Cu timpul firul se subţiază, se rupe şi corabia se duce la fund. Va ramâne pentru totdeuna prizoniera apelor şi o adiere fină a trecutului…

Întunericul îi îmblânzea ochii umflaţi după noaptea de nesomn şi plâns. Nu ştia că nu va putea ţine piept amintirelor pe care nu le putea înăbuşi. I se arătau atât de clar drumurile pe care a călcat şi prostia pentru că a ales greşit. Nu avea dreptul să fie numulţumită de ceea ce a obţinut pentru că are un post de invidiat la serviciu şi un apartament nou-nouţ. Se mutase nu demult şi nu-l amenajă încă.

Se uita toată dimineaţa la pereţii goi aşteptând să mai treacă din timp. Ştia că în zadar se comportă aşa pentru că trebuia să facă ceva oricum. Luă revista de ieri şi se bucură de munca ce a depus-o. Nu luă în serios laudele invitaţilor de la prezentare, dar acum văzu că a meritat. Şi simţea asta. Ultimele două săptămâni stătu până la zece seara în birou şi întorcâdu-se acasă încă mai lucra.

Îi plăcea însă ceea cu ce se ocupa pentru că îi era familiar. Iubea să dăruie oamenilor fericire. În copilărie vroia să-l ajute pe Moş Crăciun să facă cadouri pentru copii şi să i le ducă şi la cei care au fost obraznici. A promis că dacă va ajunge acolo, nu va lăsa pe nimeni cu buza umflată, căci era foarte supărată după al zecilea ei Crăciun. S-a amuzat mult pe seama asta când crescu, însă nu se despărţi niciodată de acea seară.

Avu un coşmar câteva nopţi în urmă pe care nu şi-l putea aminti. Privi peste geam în căutarea visului ce-a zburat. Cerul era senin şi nu putea să nu se holbeze la el. Se pierdu în adâncu-i îngândurată. Îşi dorea foarte mult să ajungă acolo să vadă lumea de sus, să vadă ceea ce a fost ascuns şi ceea ce nu a fost încă găsit. Când zbura cu avionul privea încântată norii şi era tristă că nu poate ajunge la ei.

Mereu credea în ceea ce se considera mif sau legendă şi îi plăcea nespus de mult să asculte poveşti. De fiecare dată cînd povestirea începea, indeferent dacă era despre prinţese, zâne sau monştri, se regăsea în favoritul ei şi inventa mii de posibilităţi de salvare sau atac. Nicicând n-a fost amatoarea telivizorului sau benzilor desenate cu supereroi, pentru că nu avea nevoie să vadă chipul lor percepute de altcineva, în momentul când ea avea viziunea şi preferinţele ei.

Un zâmbet larg îi lumină faţa în timp ce îşi amintea toate astea. Pierduse complet fundamentul ei sub greutatea grijilor unui matur. Nu îi plăcea să fie matură.

Nu îi plăcea ceea ce o face să păşească peste tot ce îi era atât de drag. Paradoxal,visul adolescenţei sale: să devină ÎN SFÂRŞIT matură!, să nu fie sub privirea continuă a părinţilor şi sub presiunea regulilor şi obligaţiilor. Aştepta cu nerăbdare sfârşitul liceului, pentru că ştia, urmează Libertatea! Libertatea însă, a fost nici pe aproape atât de atrăgătoare pe cum părea. În plus, ea nu a fost defel. Viaţa fără parinţi nu e foarte dulce când trebuie să pleci la muncă pentru a-ţi cumpăra rochiţa pe care ai vazut-o la reducere, şi asta în caz că îţi mai ramân bani după achitarea chitanţelor.

Şi apoi încă John… o, John! ce frumoase clipe au trăit împreaună şi cât de tare arde de nerăbdare să se întâlnească din nou cu el. Probabil că la vederea-i i se va usca în gât şi pieptul va începe a bate cu putere. Ar copleşi-o emoţiile şi i-ar spune cu cea mai mare sinceritate pe care avut-o cândva cât de tare îl urăşte. Nu va uita nicodată, absolut niciodată balul absolvenţilor. Este într-adevăr un eveniment care i se întipărise pentru totdeauna.

Trei luni de zile a făcut economii pentru a intra în sală cu cea mai frumosă rochie pe care au purtat-o cândva cineva la asemenea manifestaţii. Pierduse o grămadă de timp apreciindu-se cu coafura, accesoriile şi estimarea chipului său la final. Reacţia colegilor ei a fost mută, cu excepţia unor ‚wow!’ pronunţate cu răsuflarea întretăiată. Nu se aştepta la un aşa succes şi desigur popularitea ce ea picat ca din pod. Dansase toată seara şi era supraveghetă de mii de perechi de ochi. Expresia lor era diferită, începând cu încântare, terminând cu neîncredere şi invidie.

Nu mai avea aceeaşi imagine clară şi verticală după primele pahare de vin cum o avuse la început. Ceea ce o trezi din înhibare fu ‚ah’-urile şi ‚oh’-urile din jur, mai apoi scuzele continuie a unei voci alarmate care îi păru foarte cunoscută. Deschise ochii şi se văzu înconjurată de o mulţime ce îi aştepta agitată reacţia. Roşi la gândul că ceea ce se întâmplase (habar nu avea ce), dar era chiar în momentul cînd ea zăcea întinsă pe un pat improvizat din nîşte scaune luate de la masa de banchet. Se pare că nimeni nu observase ceea ce o nelişti şi înţelese că nu asta era motivul acelei adunări. Se uita prin părţi îngrijorată căutând dovezi de crimă sau ceva asemănător. Nu erau urme de sânge sau cadavre pe jos. Îşi aminti de scuzele pe care le auzise recent şi începu să caute de unde veneu. Îi văzu faţă înspăimântată a lui John. El avu ocazia să guşte din amarul ei caracter şi ştia la ce să se aştepte. Păru surprins că încă tăcea. Aceasta pentru că nu ştia că încearcă să înţeleagă ceea ce îi părea a fi un lucru foarte evident de care nu se prinsese. De când s-a trezit s-a convins că e îmbrăcată şi că-i stă fusta la locul ei, unicul lucru de care putea fi sigură. Păi..aproape sigură. Nu-i veni ideea să arunce şi o privire scurtă să vadă rămăşiţele de carne şi sos ce şi-au găsit perfect locul în poala ei, şi mânile dragului ei John întinse din reflex să prindă farfuria în care probabil erau toate cele ce zăboveau pe unica haină din istoria ei (cea pe care o mai ţine minte) pentru care a visat şi a muncit atât de mult. Atâta veselă a fost spălată şi atâtea odai curăţate mereu în cinstea ei în acea primăvară… Era în şoc. Ţipătul nu-şi găsea drumul afară pe lîngă emoţiile ce încercau din răsputeri s-o aducă la realiate. Urmă o pauză lungă în care fixa tot ce stă nemişcat (ceea ce din mare parte constituia micul lor ‚adio’ rebeliunii), după care răsună un hohot ce-i făcu pe toţi să pară încă mai împietriţi decât erau. Nu le venea să creadă! John se relaxă şi se apropie cu paşi înceţi şi cu braţele deschise către ea. A regretat mult ceea ce avea de gînd să facă după ce-i simţi toată pasiunea ei ieşită la iveală nu în modul cel mai plăcut. Avea bănuieli că va avea ocazia să o simtă în acea seară, însă nu şi prin fierbinţeala şi puterea ‚mângâierii’ ei. Îşi aducea aminte de dragoste ei toată seara când îl întreba cineva ce îi mai face obrazul. Acelea au fost ultimele daruri ce şi le-au oferit unul altuia… nemaiuitând de glumele colegilor săi din nou şi iar din nou la fiecare reuniune colectivă.

Acest de gen de petreceri au fost trecute în lista ei neagră, la care rar avea ocazia să se gândească, pentru că retrăia încă o dată ceea ce o făcu să fie tot mai rar PRO, şi tot mai des CONTRA.