adînc în noapte strig
şi cer să mor.
e chin. e frig.
şi-mi arde sufletul de dor.
mişcînd alene braţul pe picior
te simt, al tău ecou
pierdut.
şi şoaptele-mi răsună toate-n cor.
dinnou.
mă-nec.
adie-un vînt liniştit
prim geamul deschis.
mm, acel miros iubit de noi,
de flori de primăvară...
şi-un ţîrîit grăbit în întuneric.
Doamne! cit e de feeeric.
e pic, e poc.
şi plouă.
iar picăturile reci
mi se preling pe trupul îngheţat.
torturat.
sărut ploaia şi privesc spre nori
iţi văd chipul.
te-ai înălţat la ceruri,
aşa cum ţi-ai dorit.
mă poţi privi de sus;
şi ce-ai primit în schimb, singuratate?
tăcere.
căci ochii tulburaţi
de lacrimi neîncetate
te vînd.
şi-mi poţi spune că ai trecut
de nopţi însîngerate
de interzis amor.
şi c-ai uitat de dor,
şi zimbetu-mi nu-ţi mai surîde
pleoapele cînd le inchizi
şi-ncet adie vîntul.
tresari ori de cîte ori
acel miros iubit de noi
de flori de primăvară,
patrunde în odaia ta.
şi sari speriat
şi fugi la geam
sperînd că poate m-ai vedea
şoptind: revin-o, tu, iubita mea...
