Scriu pentru a reciti. Pentru a-mi aminti. Căci nu e ca şi cum a răscoli prin amintiri, e ca şi cum le-aş trăi dinnou, doar că nu atât de intens, poate mai colorat, mai visător, penru că îmi voi găsi timp să visez şi chiar să înfrumuseţez ceea ce a fost cândva, să încerc să pun o pelerină albă peste ca să pară mai frumos decât era... să încerc să-mi imaginez un happy end, în care fulgii vor cădea lin pe noi, drept aprobare, căci îngerii ne vor privi şi vor vărsa fericire peste noi, magie... un farmec aparte, special pentru mine şi pentru tine, pentru noi.
Şi ochii mi se vor înneca în adâncimea ochilor tăi. Iar buzele-ţi vor culege blând neaua topită de pe faţa mea.
Iar eu voi zâmbi ca un copil, atât de fericită... atât de încălzită de braţele tale.
Şi eu voi aştepta să cadă fulgii peste noi, să iasă muguri şi mai apoi copacii să dea în floare... voi aştepta să treacă timp, iar eu voi mai zâmbi, aşteptând, iubind.
