Din trecut

Stau şi citesc postările mele de vara trecută. Mi-i dor de acel om care le scria, acel copil din mine care fuge acum, care speră să se maturizere, că nu-i posibil altfel, dă să fim şi noi în rînd cu lumea. Mi-i dor de visele mele de atunci, de sentimentele, de trăirile mele, de acea naivitate oarbă pe care nici pînă acum nu am pierdut-o definitiv.Mi-i dor de părul meu cîndva lung, de un nou început, de o vară fără griji. Mi-i dor de puţină linişte, plimbări prin parc şi aer curat. Vreau iarăşi să zbor şi să mă simt fericită, într-adevăr fericită. Să scap de miile de bîrfe din jur, de oameni de la care ţi se face greaţă.

Pe de altă parte, aceea era o altă perioadă din viaţa mea. Şi m-am schimbat şi eu cînd totul a devenit altfel. M-am schimbat cînd l-am cunoscut, m-am schimbat cînd mi-am tăiat părul scurt, cînd am petrecut o vară frumoasă şi am început toamna greu. M-a schimbat absenţa verişoarei mele, foarte mult. A fost ca o dublă lovitură sub centură în momentul cînd aveam mare nevoie de ea, de sprijinul ei, atunci cînd a căzut un pilon, apoi şi al doilea, totul se destrăma.Mi-i greu să-mi amintesc clipele în care am intrat în casă cu lacrimi în ochi că oamenii dragi pleacă din viaţa mea, că rămîn singură.

M-au schimbat oamenii care trecau pe alături şi situaţiile din viaţă. Ceea ce a rămas stabil sunt puţinele persoane cărora nu le pasă de imperfecţiunile caracterului meu, care mă susţin mereu şi mă iubesc aşa cum sunt. Ceilalţi vin şi pleacă, numai că unii lase urme, şi cînd se mai întorc înapoi, păşesc pe ele şi le adîncesc tot mai mult.

Timpul nu şterge amintitile sau urmele lăsate. Timpul nu videcă. Timpul doar intensifică totul.

Одним взглядом можно убить любовь,

одним же взглядом можно воскресить

ее. - У. Шекспир 

"LUNĂ NOUĂ" de Stephenie Meyer

"- Eşti imposibilă, spuse el şi rîse - un râs de om frustrat.
Cum să-ţi explic ca să mă crezi? Nu dormi şi nu eşti moartă. Sunt aici şi te iubesc. Întodeauna te-am iubit şi te voi iubi mereu. M-am gîndit la tine, am avut înaintea ochilor imaginea feţei tale, în fiecare secundă cât am fost plecat. Când ţi-am spus că nu te mai vreau a fost cea mai mare blasfamie. [...] Ieri, când te atingeam, erai atât de... ezitantă, de atentă, şi totuşi aceeaşi. Trebuie să ştiu de ce. E pentru că am ajuns prea târziu? Pentru că într-adevăr ţi-ai văzut de viaţa ta, aşa cum ai intenţionat să faci? Asta ar fi destul de... cnstit. Nu ţi-aş contesta decizia. Aşa că nu încerca să îmi menajezi sentimentele, te rog - spune-mi doar dacă mă mai poţi iubi, după tot ce ţi-am făcut. Poţi? şopti el.
- Ceea ce simt eu pentru tine nu se va schimba niciodată. Desigur că te iubesc - şi nu poţi face nimic să împiedici asta!
- Asta e tot ce-am vrut să aud.
  Atunci gura lui se uni cu a mea şi nu m-am putut împotrivi. Nu pentru că era de o mie de ori mai puternic decât mine, ci pentru că voinţa mea se spulberă îm momentul în care buzele noastre se întîlniră. Sărutul acesta nu era chiar atît de precaut ca toate celelalte pe care mi le aminteam, ceea ce-mi convenea de minune. Dacă urma să mă sfâşii şi mai mult, măcar să primesc cât mai mult posibil în schimb.
  Aşa că l-am sărutat şi eu, cu inima bubuindu-mi într-un ritm ce se transforma în gâfâială şi degetele mi se mişcau lacome pe faţa lui. Îi simţeam corpul de marmură lipit de fiecare trăsătură a corpului meu, şi eram atît de fericită că nu mă ascultase - nici o durere din lume nu ar fi justificat o astfel de pierdere. Mâinile lui îmi redescopereau trăsăturile feţei, în acelaşi mod în care ale mele i-o atingeau pe-a lui şi, în puţinele secunde în care buzele noastre s-au despărţit, mi-a şoptit numele.
[...]
- Înainte să te întîlnesc pe tine Bella, viaţa mea era o noapte fără lună. Foarte întunecoasă, dar cu puţine stele - puncte de lumină şi motivaţii... Apoi ai traversat cerul meu ca o cometă. Brusc totul  a luat foc; exista lumină şi frumuseţe. Când n-ai mai fost, când cometa a căzut peste orizont, totul s-a făcut negru. Nimic nu se schimbase, dar ochii îmi erau orbiţi de lumină. Nu mai puteam să văd stelele. Şi nu mai exista nici o motivaţie pentru nimic."

Vîntul

Iar tu îţi laşi gîndurile şi grijile purtate de vînt. E cam răcoare, dar eşti în puloverul tău moale şi călduţ, XXL, şi nu simţi frigul :). Ţi se pare că ai putea încălzi şi iubi o lumea întreagă, că ai putea face orice, că eşti puternică. Ştii că poţi şi vreai să încerci, dar nu-ţi ajunge curaj. Inspiri adînc şi simţi cum aerul de dimineaţă îţi îngheaţă creierul. Nu mai gîndeşti. Ai uitat de iubire, de responsabilităţi, de prieteni. Ai uitat pentru că vîntul ţi-a furat totul.  Dar tu încă te mai simţi puternică. Şi nu vreai să lupţi cu vîntul, pentru că pe tine nu te va putea lua.

Da, e un spirit de luptătoare, pe care lumea îl confundă cu joc de rol bine repetat. Dacă eşti în stare să îţi ţii în frîu anumite sentimente nu înseamnă că nu le ai, înseamnă că lucrezi mult pentru a le ţine ascunse.

want some tudumts-tudumts...

Şi e atît de straniu. Nu înţeleg. Snt prieteni şi se discută unul pe altul în lipsa respectivului. Îmi e scîrbă de tot. Prea multă făţărnicie, roluri prost jucate, spectacole zi de zi, din care, din păcate, fac şi eu parte. 

FRUMUSEŢEA

Pentru că frumuseţea e percepută de toţi diferit. Pentru mine e ceva subtil, sexy şi nu mi se aşează bine gîndul cînd vulgaritatea, toana de make-up şi totul fals e considerat frumos.

E frumos cînd e natural, cînd eşti tu şi nu o păpuşă bătută de vînturi ce se pretinde a fi frumoasă.

Bucata de mătase

Îl privea atît de adînc în ochii săi speriaţi, uimiţi. Chipul ei irezistibil de fermecător, seducător... Bucata de mătase ce-i acoperea trupul perfect cioplit, umărul dezgolit şi mica panglică la mijloc ce-l ţinea departe de împărăţia ei nepămînteană. Un mic pas, un zîmbet vag schiţat batjocoritor. Îl ademenea. Îl vrăjea cu ochii ei verzi, profunzi. Se pierdea în adîncul lor...

( un răvaş scris demult, dar nepostat)

Moscow never sleeps

Moscow never sleeps bratuha, so good luck and have there a great time!
Şi e bine că ai plecat să vezi lumea, Dumnezeu să te aibă în pază.



Şi pentru încheiere,