sâmbătă, 9 iunie 2012

Din trecut

Stau şi citesc postările mele de vara trecută. Mi-i dor de acel om care le scria, acel copil din mine care fuge acum, care speră să se maturizere, că nu-i posibil altfel, dă să fim şi noi în rînd cu lumea. Mi-i dor de visele mele de atunci, de sentimentele, de trăirile mele, de acea naivitate oarbă pe care nici pînă acum nu am pierdut-o definitiv.Mi-i dor de părul meu cîndva lung, de un nou început, de o vară fără griji. Mi-i dor de puţină linişte, plimbări prin parc şi aer curat. Vreau iarăşi să zbor şi să mă simt fericită, într-adevăr fericită. Să scap de miile de bîrfe din jur, de oameni de la care ţi se face greaţă.

Pe de altă parte, aceea era o altă perioadă din viaţa mea. Şi m-am schimbat şi eu cînd totul a devenit altfel. M-am schimbat cînd l-am cunoscut, m-am schimbat cînd mi-am tăiat părul scurt, cînd am petrecut o vară frumoasă şi am început toamna greu. M-a schimbat absenţa verişoarei mele, foarte mult. A fost ca o dublă lovitură sub centură în momentul cînd aveam mare nevoie de ea, de sprijinul ei, atunci cînd a căzut un pilon, apoi şi al doilea, totul se destrăma.Mi-i greu să-mi amintesc clipele în care am intrat în casă cu lacrimi în ochi că oamenii dragi pleacă din viaţa mea, că rămîn singură.

M-au schimbat oamenii care trecau pe alături şi situaţiile din viaţă. Ceea ce a rămas stabil sunt puţinele persoane cărora nu le pasă de imperfecţiunile caracterului meu, care mă susţin mereu şi mă iubesc aşa cum sunt. Ceilalţi vin şi pleacă, numai că unii lase urme, şi cînd se mai întorc înapoi, păşesc pe ele şi le adîncesc tot mai mult.

Timpul nu şterge amintitile sau urmele lăsate. Timpul nu videcă. Timpul doar intensifică totul.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Search posts