Vedea în ochii lui în fiecare zi tristeţe, durere. Erau ochişori de copil, foarte puri, foarte blînzi şi plini de căldură. O privea cu atîta afecţiune... 

Era trist. Şi i se rupea inima, îi vinea să-l mîngîie delicat pe obraz, să-l ia de mînă, să-l sărute gngaş. Şi ascundea în el sub chipul său zvelt şi puternic sufleţelul pe care l-a iubit mult. Erau contopiţi în el acel voinic    cu chip sexy care trezea în ea dorinţă, foc şi bunătatea. Avea un suflet cald... sau rece. Era un mster, adevărat mister. Şi tăcea. Şi ea n-avea nevoie de mult atît timp cît îl avea, nu avea nevoie de vorbe, explicaţii, îl simţea, îl iubea. Trăia într-o poveste împreună cu prinţul său.