Mă las dusă de vînt? Sunt puternică, da, îmi înconjor braţele strîns în jurul meu să nu-mi fie frig, să nu mă doară inima atît de tare. De ce ar trebui? Te ţin acolo, mă tem să te las să pleci, da, simt cum ieşi şi nu vreau, nu-mi închipui să nu existe acolo un loc mic în care să rămînă macăr amintirea ta, zîmbetul, zîmbetul tău adevărat, călduros. Mă doare să-l văd atît de rece şi pustiu, privirea goală, nu, nu e goală, parcă e iritare, şi nu ură, dar ceva rău.
Nu vreau. Îmi las mîinile jos, să te ia vîntul, să te sădească în inima altcuiva, să facă loc pentru ciineva nou, să-mi dea voie să trăiesc, să iubesc din nou, sănătos, să-mi scot obsesia asta bolnavă din mine. Pentru că lumea fără tine există, şi se învîrteşte, şi soarele răsare şi apune. Totul e întreg înafară de mine.
Regret? Cîteodată. Îmi vine greu a crede că am fost mai specială decît altele, ai renunţat uşor. Ha, vreau să te tuflesc, atît de tare, n-ai idee. Eu sper că nu mai intri, că nu citeşti. M-ar durea să aflu că încă o faci. Nu trebuie.
Nu vreau. Îmi las mîinile jos, să te ia vîntul, să te sădească în inima altcuiva, să facă loc pentru ciineva nou, să-mi dea voie să trăiesc, să iubesc din nou, sănătos, să-mi scot obsesia asta bolnavă din mine. Pentru că lumea fără tine există, şi se învîrteşte, şi soarele răsare şi apune. Totul e întreg înafară de mine.
Regret? Cîteodată. Îmi vine greu a crede că am fost mai specială decît altele, ai renunţat uşor. Ha, vreau să te tuflesc, atît de tare, n-ai idee. Eu sper că nu mai intri, că nu citeşti. M-ar durea să aflu că încă o faci. Nu trebuie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu