Iar fumul îi gîdila delicat buzele şi capul i se învărtea de la miros. Dar n-a renunţat. Stătea sprijinită de tejghea simţindu-se nestabil pe tocurile cui de 13 cm. Ţintea cu privirea un domn chel în creştet. A pufnit. Îl privea urit pentru că şedea pe scaunul care trebuia să fie al ei. De ce al ei? Pentru că aşa vroia ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu