Plecînd

Cînd nu mai ştii încotro s-o iai, te sprijini de balustradă şi priveşti în jur. Îţi tragi ochelarii de soare pe ochi, îţi arunci geanta pe umăr şi inspiri adînc. Îţi vine să scoţi pachetul de ţigări din buzunar, dar preferi aerul de primăvară. Ai decis să pleci, dar ideea e că nu mai ştii unde şi pentru ce. Nu mai e cale de întoarcere, nu vreai să pari o laşă, chiar dacă ştii că te vor primi cu braţele deschise înapoi, iar pe cei care nu o vor face, uită-i.
Vezi copii fugind pe iarbă, încercînd să prindă fluturii în pumnişorii lor mici şi visezi să fii tu iarăşi aşa. Îi vezi în scurt timp părinţii fericiţi venind din urmă. Par fericiţi, da. Mama poartă o rochie pînă la glezne roz pal, tatăl - o pereche de pantaloni bej si o camaşă cu mîneca scurtă. Te gîndeşti dacă vei avea şi tu o famile vreodată, dacă nu vei ajunge pe drumuri purtînd nişte zdrenţe, cerşind sau lucrînd în cîteva schimburi şapte zile pe săptămînă... pf, îţi pare amuzant că acum două zile în urma erai absolut sigură că vei intra la facultate mai întii, te vei distra, te vei îndrăgosti, vei avea o nuntă frumoasă si mulţi copii într-o casă mare cu pereţi albi. Acum nu ştii cum şi unde şi din ce bani vei lua prînzul. Poate îţi vei vinde inelul de aur, cadou de la iubitul tău, mă rog, fostul iubit deja...
Şi totuşi cînd şicum s-a ruinat totul? Eşti în şoc, nu realizezi încă ce faci şi de ce. Iar seara, cînd vei rămine absolut sigură cu toate amintirile şi sentimentele pe care le ţineai înlănţuite înauntrul tău vor da buzna afară, vei începe a plînge cu sughiţuri. Iar dimineaţa te va durea fiecare bucăţică din sufletul şi corpul tău, după o noaptea nedormită, strînsă ca un covrigel în colţul gării...