Nici nu ştiu dacă să tac sau să încerc să spun ceva. Mai bine tac pentru că mă tem, mă tem să-l pierd dinnou. Aş vrea să fiu mereu alături ca un analgezic. Aş vrea să poată deschide ochii dimineaţa şi să uite de tot, să scape de probleme pe capul său.
Lumea e mare pentru noi şi noi ne temem să păşim în ea, firavi şi micuţi.

Şi deseori vine ca un uragan care vrea să mă dea jos. Vrea să-mi distrugă temelia, pe care nu demult am început s-o clădesc.