Like a shadow

Calendaric, de 27 de zile încoace a venit primăvara, iar eu păşesc pe drumuri înzăpezite şi îngheţate şi mă ninge pe faţă, îmi nimereşte un fulg în ochi şi nu-mi place...

Mi-i dor să mă trezesc dimineţile pentru că-mi bate soarele în geam şi pentru că păsările cîntă frumossss.

***
Miroase a frunze arse şi a fum, chiar dacă e iarna şi totu' încă alb. Nu arde nimeni nimic. Arde sufletul, ard cuvintele întipărite acolo. Miroase a pîrlit. S-au pîrlit sentimentele..şi viaţa. S-a evaporat.
Hainele îmi miroase a fum, şi parul şi faţa... iar pe piept-o pată de cenuşă pe cămaşa mea iubită..

Am deseori impresia că mă axez pe lucruri care nu au nicio valoare, cărora le ofer prea multă energie şi dăruire de sine şi mă implic completamnete şi într-un final rămîne a fi o adiere de vînt care-o venit ş' s-a dus. Dar nu de aceea calduţă, de aceea de la care te trage curentu'.

Fără explicaţie

Şi care e explicaţia mea? Ce mă face să ies, să păşesc, să mă pierd şi să uit? Să uit ce trebuie, sau poate ar trebui... după normele cuiva. Care e explicaţia că aştept să vreau să merg prin ploaie, pe frig, pentru cîteva minute de căldură ce-mi învăluie faţa, ochii, gura, ce-mi trece tăcută şi distrugătoare prin nări?
Eu nu am explicaţie, nu am motivaţie, nu am nevoie să mă ierţi sau să-ţi cer iertare.
Am nevoie să merg pe drum pe ploaie şi pe frig, iar micul nor de căldură sa-mi învăluie faţa, ochii, gura...

***

Îmi tremură căştile-n urechi de la muzică dată la maxim. Mă plouă pe nas, mă plouă pe frunte, mă plouă pe buze. Le ling şi le înghit. Şi ploaia nu-i gustoasă. Zăpada-i mai bună, şă ştii. Da' dacă m-ar apuca să gust pământ? Cum e pamântul la gust? Dacă nu eşti vegetarian, ia un pumn de glod de după ploaie, mai nimereşti o râmă, să-i ofere un gust picant, dar poate sărat... sau totuşi amar? Râma e amară? De ce la biologia nu-mi zice nimeni cum e râma la gust? Sărată sau amară?

***
Îmi frig gura cu ceaiul fierbinte ca să-mi topească ciocolata ascunsă sub limbă.
E verde cu iasomie. Caut cu degetele adânc in pachetul de ceai petalele de iasomie să-mi dea aromă. O noua cană de ceai uitată pe masă şi frunzele stau uscate şi lipite într-un desen haotic. De ce oamenii citesc pe cafea şi nu pe frunze de ceai? Eu aş citi, MI-AŞ citi un viitor frumos, drum lung, daa, vreau drum lung de aici, vreau să ies din iarna asta ceţoasă, ploiasă, noroiasă, din Chişinăul ăsta gri, bortelit, vestejit, amăgit.

***
Nu aud ce fac ai mei în casă. M-am întors spre uşă şi caut umbra să-mi arate paşii ce se mişcă în ritm cu muzica din capul meu. Îmi fîşie capul, îmi pocnesc nişte oase cînd ma întind, de la atâta şezut şi nefăcut nici o p.
S-a schimbat puţin umbra în pragul uşii, da' de ce nu vine spre mine?

***

Aştept mâna ta într-o mişcare blândă peste a mea. Aştept păsările să ne fie martori, aştepti copacii înfrunziţi să ne ţină umbră, aştept pieptu-mi să-ţi adăpostească capul, eu şoptindu-ţi "somn dulce", şi-ngânând sub nas un imperceptibil "te iubesc".

Furată

Adesea serile prin frig eu simt
Tristeţea ta şi zâmbetul mâhnit luat de vânt.
Adesea nopţile-ţi visez chipul ce de seară-n zori
În lume-mi caută ecoul,suspinând.
Şi valurile-mi ameţesc gândirea,
Furată sunt de apele sărate ce-mi mistuie privirea.
Şi graiul e-mi pierdut.
Şi somnul e-mi trecut.
Şi soarele e-mi stins.
Şi luna îmi e rece.
Şi visul îmi aduce fericirea... un inedit cadou.

where do we belong? where do we go wrong? if it's nothing here why are we still here?

give us a litlle love... <3

MERRY CHRISTMAS!!! XOXO

HAVE A WONDERFUL CHRISTMAS NEAR YOUR BELOVED PERSONS, FAMILY AND FRIENDS. BELIEVE IN MIRACLES, BELIEVE IN DREAMS AND WAIT FOR THE LOVE TO COME, BUT, IF IT IS ALREADY THERE, KEEP IT CLOSE TO YOUR HEART, AND NEVER LET IT GO.

MERRY CHRISTMAS!!!

In ajun

E ajunul Craciunului, iar eu nu simt nici o atmosfera de sarbatoare:-(
E o poveste afara. Ma trezesc diminetile si privesc spre geam, iar acolo totul alb si fulgii marunti, perfecti plutesc lin spre pamint. Ma uit la bradutul meu si-i inhalez aroma... Si nu ma simt IN AJUN, nu simt aceesi euforie de cindva, de cind eram copil, cind credeam ca vine Mos Craciun la mine si intra prin ochiul de geam.
Nu e ca si cum e Craciunul si atit; nu e ca si cum nu te-ar interesa altceva si ti-ai baga picioru' in tot ce te streseaza. Te-ai bucura nespus demult de frigul de afara si zapada abundenta, de mirosurile delicioase din casa, de bradul ce asteaspta sa adoposteasca cadouri...

Iar visele in ajun sunt frumoase si par sa-ti arate ce incercai sa negi...

Be sure

Be sure you will never forget me. NEVER. I hope you'll see me in your dreams;)

Iar îngerii vor vărsa fericire peste noi...

Scriu pentru că simt prea multe şi prea e dificil să taci, când nu mai ştii cui să-i vorbeşti, când aceeşi poveste se repetă, iar lumea e plictisită de miorlăiturile tale continuie... 
Scriu pentru a reciti. Pentru a-mi aminti. Căci nu e ca şi cum a răscoli prin amintiri, e ca şi cum le-aş trăi dinnou, doar că nu atât de intens, poate mai colorat, mai visător, penru că îmi voi găsi timp să visez şi chiar să înfrumuseţez ceea ce a fost cândva, să încerc să pun o pelerină albă peste ca să pară mai frumos decât era... să încerc să-mi imaginez un happy end, în care fulgii vor cădea lin pe noi, drept aprobare, căci îngerii ne vor privi şi vor vărsa fericire peste noi, magie... un farmec aparte, special pentru mine şi pentru tine, pentru noi.

Şi ochii mi se vor înneca în adâncimea ochilor tăi. Iar buzele-ţi vor culege blând neaua topită de pe faţa mea.
Iar eu voi zâmbi ca un copil, atât de fericită... atât de încălzită de braţele tale.
Şi eu voi aştepta să cadă fulgii peste noi, să iasă muguri şi mai apoi copacii să dea în floare... voi aştepta să treacă timp, iar eu voi mai zâmbi, aşteptând, iubind.

Feist - Fire In The Water

O scânteie de soare noaptea

"... inima mea este atât de bolnavă ca o scânteie de soare noaptea, şi te iubesc. Şi ochii tăi, topite stele a dimineţei, privesc atît de adînc, atît de ferice de adânc în noaptea sufletului meu...
Poţi oare ghici simţirea cu care am scris, înger?
...O, nu! În viaţa ta luminoasă nu s-a putut ivi nici umbra măcar a unei dureri asemenea aceleia ce-mi nimiceşte inima. O nimiceşte! Închipuieşte-ţi că dintr-un om cu simţire, dintr-o fiinţă aievea n-ar rămâne nimic decât o lungă, întrupată desperare... Când o inimă perdută-n mizerie, în apăsare, în neputinţa de a cultiva simţiri, căci fiecare din ele îşi găsesc marginile în puterile celui ce le are, când o asemenea inimă şi-ar ridica aspiraţiunile până la tine, şi le-ar ridica fără voinţă, luptând spre a le înăduşi, neputând să le reziste, ce-ar simţi un asemenea om? Întristare? Asta nu-i întristare! Desperare? Asta nu-i desperare! E o agonie a sufletului o luptă vană, crudă, fără de voinţă. Desperarea ucide, această simţire munceşte. Martir este numele amorului meu. În fiecare fibră ruptă este-o nemărginire de dureri...Eu nu pot să nu te iubesc. Tu nu ştii de ce, şi nu ţi-o pot spune, şi cu toate astea chipul tău, umbra ce-ai aruncat-o pe pânza gândurilor mele este singura fericire pe care am avut-o în lume. " (Mihai Eminescu)
♥

A girl who writes.

http://canweshampoo.blogspot.com/2012/11/a-girl-who-writes.html - a great article, so ispiring..and so true.

Eşti tînăr.

Iar pe tine ce te motivează să reîncerci? mm??? o oarecare postare pe blog citită care te-a dat cu gîndul înapoi? Şi ce folos? Ce folos dacă vii şi pleci şi eşti ca o eclipsă de soare... care durează atît de scurt iar ochii îmi ramîn mult timp orbiţi... şi apoi pornesc în beznă să caut lume, viaţă.. să te găsesc. Şi trec pe alături chipuri, multe, diferite, şi ochii mei nu le văd. Nimic. Ochii mei visează eclipsă, acea eclipsă.
Şi cînd cuvintele par a fi în plus, pentru că au secat, pentru că au fost spuse atît de multe nelalocul lor, fals, impulsiv... pentru că aş uita totul, m-aş trezi a doua zi dis-de-dimineaţă şi aş respira adînc fericită, nouă, copilă mică...  Dar totuşi cînd încerc să privesc înapoi, să mp văd, să mă analizez, realizez cîte au trecut, cîţi au trecut pe alături, cît m-am schimbat, cîte s-au schimbat, căţi oameni au plecat.
Iar deseori îmi pare că sunt paranoică, că hipertrofiez (?) totul, pentru că n-am 50 de ani şi copii de crescut şi de hrănit, şi casă de curăţit, însă pare a fi o mare tragedie, toată viaţa asta a noastrătristă uneori, pentru că nu putem aprecis momentele fericite la nivel, pentru că ne gruzim de la vreun fleac şi ne facem că e bine dar ragem în adînc.. ne gruzim pentru că ne se pare că suntem prea mici pentru lume, pentru visele noastre măreţe şi dorinţele chiar ilogice şi bizare uneori, pentru că ne este a încălca regulile, ne este a bea, ne este a ne pierde-n mulţime, de a ne pierde-n timp, de a ne pierde-n noi, de a ne ameţi cu-n smog de fum, ne este a ne exprima sentimeledivers, care mai de care, cît mai inventiv, mai intens, mai urgent.. ne este a fi maturi fărăca să ştim cum s-o facem. Ne este a nu mai fi copii fără ca să realizăm că fugim de unde e foarte bine şi mereu va fi. Ne este a-i matiri pe toţi, pe profi, pe baba din trolic, pe vecin, pe toţi. Îmi este a-mi ieşi din bălămăli, îmi este a uita de reguli, de vărstă, de superstiţii, canoane, bîrfe.
Îmi este a trăi.

Если тебя нет, то и меня нет...

Resist

Iar aerul rece de toamnă îmi aminteşte de tine, de ceea ce a fost frumos, cîndva. Aş da timpul înapoi, dar ce s-ar schimba? Nimic. Doar de te-ai schimba tu vreodată... dar nu, nu o vei face..pentru mine. Sunt sigură că e bine aşa, să fie acea cărare de frunze uscate de pădure singură, fără paşii noştri, fără răsetele şi săruturile noastre... fără vise, fără speranţe false, promisiuni luate de vînt... Însă nu sunt sigură că inima mea e de acord, dar cine o mai întreabă cînd capul gîndeşte înainte, atît de ilogic, atît de complicat... fără tine..şi cu tine. Eşti ca o boală care dă complicaţii oricît n-ai trata-o. Şi-mi vine să-mi tai capul că scriu despre tine, că mă întorc la tine de atîtea ori, că-i permite inimii să iubească orb.

I can't resist... and was never so hard to be me again

Inspiri, expiri

Nu am scris de atîta timp...şi acum, că a venit iar tomana, şi frunzele încep să cadă şi mie să-mi amintească de tot.. nostalgie post vara, de început de toamnă. Am iubit toamna trecută, vreau so pot iubi şi pe asta. Vreau să mă copleşească dragostea pentru tot, pentru dimineaţă, pentru zi, seară, noapte..pentru vînt, păsări, soare, ploaie. Vreau să-i zic mamei cît mai des că o iubesc. Vreai şi el s-o audă de la mine, păşind pe covorul foşnitor de frunze multe, colorate.

Toamnă e plină de culori, atunci cînd în suflet ţi-i sur, după o vară caldă, vie...

şi oamenii aprind grămezile de frunze uscate şi-i fum peste tot, în păr, în haine,în nări. Îl simţi şi-l inspiri, expiri,înspiri...

E bine cînd e vară şi picăturile de ploaie îţi umezesc părul, fruntea, ochii, buzele... şi îţi par atît de sărate, ca şi lacrimile ce se pierd prin ploaia caldă.
E bine cînd te trezeşti dimineaţa pentru că-ţi bate soarele în geam. Ar fi perfect dacă aş auzi păsările în locul maşinelor de pe drum.
E bine cînd ai timp şă-ţi pregăteşti încet dejunul cu muzica tare. Cînd umbli în pijama jumătate de zi, iar apoi un duş călduţ şi ieşiii.
Ieşi să vezi lumea, să te vadă ea. Nu să te pierzi printre toţi ei. Să fii tu, aparte, deosebită. Ieşi să simţi fierbinţeala soarelui la 40 de grade, să fii cel mai fericit om cînd dai de o sticlă cu apă rece şi s-o deschizi cu lăcomie.
E bine cînd e vară şi cerul e senin. Se văd stelele. Şi poţi visa, alături de iubirea ta, căci nopţile de vară sunt reci, şi trebuie cineva să te încălzească.
E bine cînd e vară şi intri în padure să cauţi umbră şi un izvor.
Iar mai ai o vară care a fost perfectă pentru tine şi tot încersi s-o regăseşti în toate verile după asta, da' degeaba, nu-i. Gata. S-o dus.

Ochi

Stau şi ascult asta şi m-am uitat la "tre metri sopra il cielo" a doua parte şi mă gîndesc cum mi se scurge totul printr degete şi eu nu pot salva nimic... trec prin revista ultimul an, amitirile, oamenii, locurile. Stau şi analizez. Realizez că a trecut, dar Doamne, ce-i de greu. Ce-i de greu să fii eu, mica femeie ce aşteaptă să crească, dar se teme de viitor, nu iubeşte responsabilităţile, se teme să-şi piardă părinţii, să-i vadă îmbătrîniţi. Se teme să-şi vadă burtica ei mare şi nu picioarele, se teme să-şi vadă prima iubire căsătorit cu o "alta". Se teme să plîngă cînd e cineva prin preajma, să nu-şi strice imaginea de fată bravo, puternică, care trece uşor peste tot. Se teme să încuie acea uşă şi să arunce cheia pentru totdeauna, pentru că nu vrea, nu vrea să nu ai aibă drum de întoarcere cîndva...
Ea nu se teme să meargă înainte, ea vede drumul, vede opurtunităşile de acolo, de mai apoi, dar..  cum am văzut azi în film şi-mi spunea mama demult, scrie pe o foaie şi arde-o. Aş face, dar dacă e drept? Nu vreau să pierd acea senzaţie, acele amintiri şi acea drinţă de a exista..pentru cineva.
Mii dor de acei ochi ai lui.

Еле дыша...

еле дыша я искала губы твои.

Просто прости,отпусти.