Confesiuni

Oare am nevoie de 220 V ca să mă clintească din loc? Poate, nu ştiu. Ştiu numai că orice schimbare mă face să tresar şi inima-mi bate din nou cum n-a mai făcut-o de mult, cu zgomot. Mă uit peste geam şi aştept. Aştept din nou. Zadarnic. Îl caut, îi caut, nu ştiu ce caut, dar vreau. Şi acea dorinţă mă sfâşie. Lasă gol. E pustiu.

Dimineaţa m-a trezit soarele. Şi păsărele cântau. Bătea tare vântul. Nu era cald. Era bine.

Nu am dormit cu poftă. Am visat muuuult şi pe mulţi. Nu-i mai ţin minte, dar ştiu că eram foarte obosită. M-am trezit noaptea de câteva ori şi parcă tot aşteptam. Ce aşteptam?

E înnourat. Aştept să plouă de la ora 5.

20.31 - burează, în sfîrşit.
20.32 - parcă începe a ploua. Deschid geamul mai tare să intre aer.
20.33- mi-i somn.


Îmi iau mâne diploma de la cursurile de engleză!! Sunt fericită că am terminat, dar îmi va fi dor de toţi, chiar şi de profă, de Irusik, de Jănea, de Phill, Max, Lena.... de toţi. Îmi va fi dor de privirea ceea nesănătoasă a Magdei.


...
Parcă am nevoie să mai zic ceva, dar nu ştiu ce anume.