Mă uit acum la frunze. Atît de vii par... de parcă arde în ele ultima văpaie de foc, cea mai puternică, ca să se stingă mai apoi.
Şi iată m-am gîndit la oameni. Nu sunt ei cea mai aprinsă flacară înainte de a începe să se stingă treptat? Muguri mai întîi, frunzuliţe mici verzi, atît de firave şi iată CULOARE, succes, experienţă, totul, mult, divers, matur. Atît de perfect ar părea să fie viaţa chiar atunci cînd oamenii cred că e prea tîryiu pentru realizări, că nu mai e timp, ca sunt "bătrîni".
De ce cred aşa? Pentru că astea sunt regulile societăţii? De ce unii la 40 numai încep să trăiască, sa facă copii, să se simtă tineri, iar alţii deja se resemnează cu viaţa lor, fără vise, fără scopuri spre mai mult, spre mai bine. De ce cred că au văzut destule în viaţă şi că au dreptul să-i înveţe pe alţii? De ce?...
Şi iată m-am gîndit la oameni. Nu sunt ei cea mai aprinsă flacară înainte de a începe să se stingă treptat? Muguri mai întîi, frunzuliţe mici verzi, atît de firave şi iată CULOARE, succes, experienţă, totul, mult, divers, matur. Atît de perfect ar părea să fie viaţa chiar atunci cînd oamenii cred că e prea tîryiu pentru realizări, că nu mai e timp, ca sunt "bătrîni".
De ce cred aşa? Pentru că astea sunt regulile societăţii? De ce unii la 40 numai încep să trăiască, sa facă copii, să se simtă tineri, iar alţii deja se resemnează cu viaţa lor, fără vise, fără scopuri spre mai mult, spre mai bine. De ce cred că au văzut destule în viaţă şi că au dreptul să-i înveţe pe alţii? De ce?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu